
Cum se obține făină integrală proaspătă în bucătărie cu moara de cereale?
Făina a fost și este un ingredient foarte important în bucătăria românească, fiind folosit pentru prepararea pâinii dar și a altor rețete tradiționale. Făina reprezintă o sursă importantă de carbohidrați în alimentație.
Însă făina albă nu este cea mai sănătoasă deoarece ea nu mai conține multe vitamine și minerale care au fost eliminate odată cu tărâțele.
Făina integrală proaspătă obținută cu moara de cereale de bucătărie este superioară din punct de vedere nutritiv deoarece conține toate fibrele, mineralele și vitaminele din cereale.
Moara de cereale: Sursa de făină proaspătă în bucătărie
Există mai multe tipuri de făină care pot fi măcinate cu această moară: grâu, porumb, orz ovăz, orez, secară sau mei. Să descoperim împreună ce beneficii ne aduc câteva din ele.
Făina de grâu
Făina de grâu este utilizată pentru pregătirea celor mai delicioase rețete tradiționale. Aceasta poate fi obținută cu moara de cereale din bucătărie si reprezintă o sursă importantă de carbohidrați. Majoritatea rețetelor de pâine și cele mai apreciate produse de patiserie au în compoziția lor făină de grâu.
Făina de mălai
Făina de mălai este ideală pentru prepararea mămăligii, mălaiului sau a pâinii cu mălai. Făina de mălai conține vitaminele B și E, zinc, potasiu, fosfor, fier și magneziu fiind importante într-o alimentație sănătoasă și echilibrată.
Făina de secară
Principalele avantaje nutritive al acestui tip de făină sunt oferite de conținutul său bogat în fluor, calciu, iod, potasiu, sodiu și fier. Secara reprezintă tipul de cereale cel mai bogat în săruri minerale și potasiu.
Toate aceste tipuri de făină obținute în stare proaspătă cu moara de cereale sunt recomandate pentru consum celor care nu suferă de intoleranță la gluten. Pentru cei care suferă de intoleranță la gluten, se recomandă făina din orez, ovăz sau quinoa.
De ce să folosești o moară de cereale?
Moara de cereale este foarte utilă în orice bucătărie în care se gătește sănătos. Principalul avantaj îl reprezintă faptul că făina integrală obținută este proaspătă și plină de nutrienți.
-
Cerealele sunt măcinate integral. Astfel făina include toate mineralele și vitaminele din cereale.
-
Controlăm exact calitatea produsului finit prin faptul că știm exact ce calitate au cerealele pe care le măcinăm. Pentru o făină curată putem spăla și usca cerealele înainte de a le măcina.
-
Făina obținută chiar în bucătăria ta, nu conține aditivi sau conservanți, fiind recomandată tuturor celor ce vor să mănânce sănătos.